Toamna, 2005. Era neobisnuit de cald afara, iar cerul senin parea ca-mi soptea ca urma sa mi se intample ceva bun. Dar cine eram eu atunci? O tanara de 19 ani, frumusica si cu visuri mari. In timp ce prietenele mele se laudau cu iubiti si relatii stabile, in capul meu se contura cu greu portretul barbatului ideal. Mi-era teama. Tatal meu a lipsit pe parcursul copilariei si adolescentei mele, lucru care m-a impedicat sa pot defini paternitatea in vreun fel. E dureros sa te transformi in femeie, fara sa ai un parinte care sa te sacaie, sa te protejeze si sa se mandreasca pe ascuns cu tine. Simti ca nu esti complet. Dar esti, in schimb, foarte vulnerabil. Partea buna este ca aceasta absenta m-a determinat sa vreau langa mine un om care sa fie in primul rand PREZENT in viata mea. Sa ma asculte si sa mi se alature intru totul. Sa vada dincolo de ochi, de zambet, de trup. Sa aiba rabdare cu mine si cu gandurile mele, oricat de intortocheate ar fi fost ele la varsta aceea.
La indemnul celor din jurul meu, nu ezitam sa particip ocazional la concursuri de frumusete. Asa a aflat de mine administratoarea unei agentii de modelling, care m-a contactat si mi-a propus totodata sa particip la un casting. Castingul in urma caruia s-a decis cine va fi imaginea Lotus Center, primul mall din Oradea. Nu stiam exact ce vreau, dar o voce interioara mi-a soptit sa merg. Iar faptul ca mi-am ascultat intuitia a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata.
Am devenit curand cea despre care multi dintre voi ati auzit – „Beatrice de la Lotus”. Dar transformarea uriasa care avea loc in mine nu se datora noului loc de munca. Era de vina omul special pe care l-am cunoscut. Omul care mi-a schimbat viata. Alexandru Mudura.
Sunt sigura ca tu, cel care citesti acest articol, m-ai judecat de nenumarate ori. Am fost miza multor rautati si nu mi-a fost usor. Dar in sufletul meu este liniste. In primul rand, sunt onorata ca am cunoscut un model incontestabil din toate punctele de vedere. Un om care a cladit succesul caramida cu caramida, fara sa fi ranit vreodata pe cineva. De la inceput, el a vazut in mine mult mai mult decat un chip angelic. A vazut intr-o tanara de 19 ani femeia care am devenit astazi. Si si-a asumat sa ma formeze, sa ma indrume si sa ma slefuiasca pana cand aveam sa devin diamantul pe care si-l dorea cu ardoare.
De ce mi-e dor cel mai mult? De conversatiile noastre interminabile. De cultura, de pasiunile si de dedicarea lui (a fost declarat cetatean de onoare al orasului Oradea si a fost totodata o persoana care si-a iubit enorm tara). De povestile lui fascinante. De bunul gust. De manierele lui ireprosabile. De gesturile fine si privirile blande. De sufletul lui cald si de felul in care m-a iubit. De faptul ca a fost primul om care m-a intrebat vreodata cum vad eu viata. Ce asteptari am. Ce imi place.
Poate ca tatal meu nu a fost alaturi de mine. Poate ca nu mi-a fost usor in viata. Dar cred mult ca atunci cand Dumnezeu iti ia ceva, te binecuvanteaza cu altceva. Iar binecuvantarea mea cea mare a fost sa am langa mine un barbat-model, care mi-a fost simultan iubit, parinte si prieten. Un barbat care astazi nu mai e aici sa-si sarbatoreasca ziua de nastere la un pahar de palinca de prune si o discutie ca in povesti …
EN
It was autumn, 2005. The weather was wonderful and the sky was whispering that something good was going to happen. But who was I then? A 19 year old girl, young, beautiful and with big dreams. While my friends were having nice and stable relationships, the portrait of the perfect man was nearly shaping itself in my head. I was scared. My father hasn’t been near me – neither in my childhood nor in my adolescence. This made it impossible for me to define paternity. It is hard to grow up without a parent that would protect you, tease you and be proud of you. You feel that you aren’t complete. But you are instead extremely vulnerable. The good part is that this absence taught me to want a man in my life that would be, first of all, PRESENT. He would listen to me and be with me unconditionally. He would see beneath the eyes, the smile, the body. He would have patience with me and my thoughts, no matter how unbearable they would be at that age.
Because many people around me advised me to do so, I participated at several beauty contests. This is how I met an administrator of a modelling agency, who proposed me to go to a casting. The casting for the image of Lotus Center, the first mall in Oradea. I didn’t know what I want, but the decision to go was the best I’ve ever made.
I soon became the woman many of you heard of – `Beatrice from Lotus`. But the huge transformation that was taking place inside me wasn’t due to my new workplace. It was the man I met that made me become a better version of myself. The man that changed my life. Alexandru Mudura.
I am sure that you – the person that reads this article – have judged me several times. I’ve been the subject of many gossips and it wasn’t easy at all. But my soul is calm. First of all, I am honoured to have met such an extraordinary man. A role-model from every point of view. A man that built success brick by brick, without hurting anyone. From the beginning, he saw in me the woman that I could become. He saw more than an angelic face. And he promised to take care of me and to cherish me until I would become the one he would so much wish.
What do I miss the most? Our long conversations. His culture, his passions and his dedication (he was an honored citizen of Oradea and has loves his country a lot). I miss his fascinating stories. His tastes. His manners. His way of loving me. His fine gestures and warm eyes. I miss the fact that he was the first man that asked me what do I want in life. He asked me about my wishes. My passions.
Maybe my father wasn’t near me. Maybe my life wasn’t easy. But I am sure that when God takes something away from you, he also makes sure to give you something back as a compensation. And my most important blessing was to meet this man who was equally my partner, my parent and my friend. A man that isn’t here anymore to celebrate his birthday at a glass of `palinca` and a pleasant conversation …
21 Comentarii
Eu nu te-am judecat . Sunt oameni care te judeca .
Fiecare cu norocul lui . Asa este viata nu este tot timpul cum vrem noi.
🙂
Mulțumesc frumos pentru înțelegere 🙂
Asta inseamna rautatea si ignoranta.Sa judeci un om fara sa-i cunosti povestea.Probabil ca cei care te-au criticat,habar nu aveau ca barbatul acesta era pentru tine completarea fiintei tale.Atata timp cat tu esti impacata si implinita sufleteste,pe cei din jur nu ar trebui sa-i afecteze in niciun fel deciziile pe care le-ai luat.
Mulțumesc mult de tot pentru cuvintele frumoase!
Trebuie sa fii mandra ca ai reusit sa cunosti un astfel de om.Nu conteaza varsta,statutul social ci acea punte extraordinara care a existat intre voi.Faptul ca-i simti lipsa si-i esti recunoscatoare pt. tot ce a facut pt.tine inseamna ca legatura dintre voi a fost mai presus de toate rautatile celor care v-au cunoscut.Asa ca…fruntea sus si succes!
Chiar sunt mândră și mă simt binecuvântată să fi avut șansa de a-l cunoaște 🙂
Oare când vor înţelege unii oameni că ceea ce spun despre alţii îi descrie mai degrabă pe ei înşişi, decât pe ceilalţi? Atunci când arunci cu vorbe urâte la adresa altora nu faci decât să arăţi lumii întregi câte frustrări ai adunat în interior şi cât de nemulţumit eşti de tine însuţi. Cred cu tărie că oamenii răi sunt, de fapt, cei care suferă cel mai mult, în timp ce aceia care găsesc plăcere în a-i discuta pe alţii sunt doar nesiguri pe ei, iar viaţa personală nu le oferă destulă satisfacţie….. Mă refer la cuvintele care fac rău, la “detaliile” pe care unii simt nevoia să le adauge unor poveşti doar pentru a le face mai interesante. Mă refer la oamenii care împroşcă cu noroi în alţii fără să aibă vreun fundament, la cei care găsesc plăcere în a-i face pe ceilalţi să se simtă prost, la cei care împrăştie răutate şi venin peste tot în jurul lor. Mă întreb, oare, dacă ar lua drept obiect de studiu propria persoană, ar mai fi la fel de duri? Sau poate că sunt deja conştienţi de ceea ce reprezintă şi cât valorează, aşa că vor să-i facă şi pe alţii să se simtă la fel de mizerabil ca şi ei….. După un timp, însă, începi să devii imun şi îi laşi pe ei să se scalde în continuare în noroi, iar tu îţi vezi de ale tale. Oamenii mici nu îi pot înţelege pe cei mari, iar ca să fii “mare” cu adevărat va trebui să te obişnuieşti cu ideea că ceilalţi te vor comenta, te vor ataca fără motiv, iar vorbele lor vor şterge pe jos cu tine. Minţile închise râd în fata lucrurilor pe care nu le înţeleg…..TU le-ai afectat viaţa fără ca măcar să vrei asta 🙂
Cât de frumos te-ai exprimat! Mulțumesc din suflet!
Ai facut ce ai simtit! Daca nu faceai la momentul potrivit astazi nu aveai aceste frumoase amintiri!Sunt intalniri karmice care trebuiesc–onorate–!
Asa este! 🙂
-cred ca este cea mai adevarata poveste de viata,pe care am citito in alta parte decat in carti!
-langa tine vor ramane doar cei care trebuie sa ramana,iar drumul pana la acel om deosebit l-ai facut singura,cum tot singura ai stiut frumusetea relatiei voastre!
-asa cum ai spus,Dumnezeu cand ti-a luat ceva,a avut grija sa puna in loc,altceva!
-mult succes pe mai departe!
Multumesc din tot sufletul pentru aceste cuvinte minunate!
Superb !Dumnezeu ti-a hărăzit cunoașterea unui palier de viață în cea mai nobila forma pământeana …! Sa fii binecuvântată mereu !
Doamne Ajuta! Va doresc tot binele din lume!
Am citit cu mare drag,povetea vietii tale,pot sa spun,ca aproape ca am trait si eu cu tine aceste momente frumoasa,ai facut foarte bine ca ti-ai ascultat inima,meriti sa fii fericita asa cu iti doresti. Iti doresc mult succes in viata si sa fii fericita.
Ma bucura din suflet cuvintele Dvs.! Va doresc tot binele din lume!
STIMA SI RESPECT PENTRU TINE.ai avut tarie si curaj sa tii capul sus ,in ciuda rautatilor care ti-au fost adresate,si sa alegi ce ai crezut ca e mai bine in viata pentru tine.in fond si la urma,lasa gura lumii sa vorbeasca.
Un articol minunat ,un suflet minunat.O femeie curajoasa.
Sti,Beatrice ,numai cei lasi si ipocriti judeca.Poate ca in sufletul lor si-ar fi dorit sa fie in locul tau.Dar pentru ca nu pot judeca.Daca ar fi fost altele imprejurarile mi-ar fi placut sa imi fi prietena.Asa nu pot decat sa spun ca articolul tau ma emotionat enorm.Oare cine nu si-ar dori o astfel de iubire?
Traim o lume in care ne „ingrijim” mai mult de viata altora decat de’a noastra, judecam fara sa cunoastem si sa intelegem, uram in loc sa iubim si sa respectam… , din nefericire.