De curând, binecunoscutul brand Dr Leahu Dental Clinics și-a deschis cea mai nouă locație în Oradea sub titlul de Centrul de Excelență Regional. A doisprezecea clinică din faimoasa linie de centre stomatologice, locația din Oradea m-a impresionat prin varietatea serviciilor de înaltă calitate, profesionalismul staff-ului de experți în stomatologie, endodonție și ortodonție, dar mai ales prin interesul elaborat pentru dezvoltarea unui spațiu confortabil pentru pacienți – în special pentru copii. Mai multe despre stomatologia pentru copii într-un articol viitor, unde vom explora întreaga lume a lui Dințică împreună cu micuța mea, Alesia.
Azi însă vreau să ne concentrăm pe paleta variată de servicii dedicate adulților cu care m-au impresionat cei de la clinică la prima mea vizită. Sediul elegant, aparatura modernă și primirea impecabilă mi-au conferit o stare de confort imediată.
Ca mulți dintre voi, sunt convinsă, și eu am trăit timp de mulți ani cu o frică parcă incontrolabilă față de vizita la dentist.
Am învățat însă pe parcurs că un medic profesionist, răbdător, deschis și sigur pe abordarea sa e elementul ce mi-a lipsit în toată acea perioadă de teamă. Iar medicii pricepuți atât în procedurile complexe și high quality oferite de echipa Dr Leahu, cât și în comunicarea cu pacienții reprezintă atuul principal al acestui spațiu dedicat sănătății orale și frumuseții unui zâmbet de milioane.
Doamna doctor care m-a consultat mi-a dovedit că respectul față de pacient primează în cadrul acestei unități dedicate sănătății și implicit frumuseții.
„Un dentist bun îți explică opțiunile de tratament care ți se potrivesc și te ajută să alegi soluția optimă. El se străduiește să-ți ofere servicii excepționale, în cel mai scurt timp posibil, cu minimum de vizite la clinică.
Am făcut stomatologia din pasiune. Am vrut ca pacienții mei să beneficieze de sănătate adevărată și de zâmbete frumoase.” Principiile domnului doctor Leahu par a se aplica întregii lui echipe de experți ce oferă cele mai variate servicii, sub același acoperiș.
Am fost uimită să găsesc aici totul de la radiologie până la opțiunea de montare de aparate dentare. Serviciile complexe și expertiza doctorilor perfecționați în diverse domenii permit clinicii să realizeze chiar și proceduri impresionante în complexitate într-un timp foarte scurt.
În acest sens, am rămas uimită de posibilitatea de a realiza implanturi dentare în 24 ore (reconstrucție totală sau parțială a danturii) prin intermediul sistemului SKY fast&fixed, dar și de aplicarea de fațete dentare Cerec 3D CAD/CAM pentru un zâmbet de Hollywood în doar o oră.
Într-o lume în continuă mișcare și alertă schimbare, un asemenea loc e ideal pentru noi. Mai mult, informațiile pe care le-am primit despre acest loc uimitor m-au inspirat să realizăm și un photoshoot mai neconvențional, în ideea că aș putea foarte ușor să pop in oricând (cu programare, desigur😉) pentru o albire dentară profesională înainte de un eveniment important, iar experiența ar fi plăcută și rapidă.
În orice caz, fie că vă programați pentru o vizită în timpul zilei, al serii, că veniți in your confy sweatpants or your classy black gown, vă veți simți răsfățați, îngrijiți și apreciați. Veți primi infomații prețioase într-o locație de elită, pentru că aici se merge pe principiul a smile never goes out of style.
Vă invit ca în 2020 să investiți în zâmbetul vostru și să-i oferiți cea mai atentă îngrijire. Centrul de Excelență regională Dr Leahu Oradea vă așteaptă.
Greet the new year with a smile. It’s the best thing you can wear!
MUA: Brenda Vereș
Hair: Mioara Coroian
Dress: Elisabetta Franchi
Shoes: Louboutin
Jewelry: Carla Brillanti
Photo: Dan Pereț