Ma amuza cum respectul se traduce din ce in ce mai mult in simplitate. Cu cat esti mai simplu, ca vedeta, si cu cat te apropii mai mult de atitudinea omului „de rand”, cu atat vei fi mai apreciat in ochii lumii. Probabil pentru ca acesti „ochi ai lumii” reprezinta, pana la urma, factorul decisiv. Aceasta lume, care nu se scalda in apele celor mai luxoase spa-uri si nici nu are caviar pe platoul de gustari, decide de unde si pana unde esti tu faimos si iubit. Ei bine, cu acest „selfie”, care a blocat pentru putin timp serverele Twitter, a reusit sa cucereasca pe toata lumea. Sunt convinsa ca toata lumea a zambit la vazul fotografiei – de la directorii de multinationala pana la portarii care au fost de garda noaptea trecuta, fiecare a fost impresionat in felul lui de gestul celor mai celebri actori ai zilelor noastre.
Pe mine m-a impresionat in primul rand relaxarea lor. Felul degajat in care au tratat absolut tot ce s-a intamplat noaptea trecuta. Daca unele actrite par foarte arogante in zilele lor mai putin bune, aseara toate au fost foarte chill. O alta nota esentiala a constat in umor. Iar daca majoritatea Oscarurilor de pana acum au trecut pur si simplu, Oscarul din 2014 va ramane, cu siguranta, in amintirea noastra.
P.S. Despre moda si aparitii spectaculoase povestim pe Facebook
Surse gif-uri: Elle U.S.
EN
It’s funny how respect is more and more a synonym of simplicity. The simpler you are, the better. Especially if you’re superstar. Or a celebrity. It’s an easy and successful way to ‘melt’ people’s hearts and boost your image. Maybe because this ‘image’ is, after all, a decisive factor. This world, whose members do not usually pamper themselves with SPA treatments, is the one that decides the future of your career. Your celebrity and fame are up to them. And my God, the Oscar selfie, that blocked Twitter for a while, really did it. It has really worked. People are i-m-p-r-e-s-s-ed! CEOs are impressed, bodyguards are impressed, supermodels are impressed, everybody is impressed!
I was impressed by their relaxed attitude. Maybe some actresses seem pretty arrogant in their usual days, but last night they were very chill. Another essential aspect was humour. If other Oscars just happened, this one will remain in our memory for a long time.
P.S. We can chit-chat about the fashionable side of the night on my Facebook page!

Din culisele faimosului „selfie”

Brad Pitt sau un cavaler la impartit de pizza

Faimoasa cazatura