„Nu inceta niciodata sa zambesti, nici macar atunci cand esti trist, pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau.”
Aceste cuvinte m-au facut sa ma indragostesc de un barbat pe care nu l-am vazut niciodata. Un barbat care a manuit cuvintele cu o maiestrie care mi-a facut sufletul sa tresara. Un barbat care m-a facut sa imi pun anumite probleme la care poate mintea mea nu ar fi ajuns altfel.
Astazi, cand ma gandesc la destinul familiei Buendía din romanul Un veac de singuratate, ma gandesc la noi, suflete ale secolului XXI, buimacite si supuse fortelor centrifuge ale modernitatii capitaliste. Ne indepartam tot mai mult de centru, de sacru, de puritate si mai putem fi salvati doar de introspectiile care ne vor redirectiona, poate, catre ceea ce ar trebui sa fim.
Gabriel Garcia Marquez este omul care ne-a invatat ca scrisul este un medicament puternic. Un medicament al intregului popor. Ah, si mai exista un motiv pentru care scriitorii sunt fascinanti … persoanele de care ei se indragostesc nu vor muri niciodata. Stii de ce? Pentru ca devin personaje …
Omul nu moare cand ar trebui sa moara, ci atunci cand poate. Ah, ce cuvinte cu talc! Ne facem incontinuu planuri despre cum ne vom construi o cariera, ne vom casatori la 30 de ani si ne vom cumpara si-o casa. Iar pe cand vom imbatrani si ne vom apropia de moarte, vom fi strans o avere, vom avea nepoti … dar daca ai muri astazi? Sau maine? Fara avere si fara alte garantii. Ai fi implinit cu viata pe care ai dus-o pana acum? Nu mai planui. Incepe chiar in acest moment sa te ingrijesti de sufletul tau, pentru ca nu se stie cand va trebui sa il predai …
Ramas bun, Maestre …
EN
`Never stop smiling, not even when you’re sad, ‘cause someone might fall in love with your smile.`
These words made me fall in love with a man I never knew. A man who could handle words with such mastery. A man who made me ask me things I would’ve otherwise never thought of …
Today, when I think of the destiny of the Buendía family from One Hundred Years of Solitude, I think of us, souls of the 21st century, devastated by the centrifugal forces of modernity. We are so far from the center, the sacred, the purity. We can only be saved by introspection that might redirect us into the way things should be.
Gabriel Garcia Marquez is the man who taught us that writing is a form of healing. A medicine for an entire nation. Oh, and there is one more reason why writers are fascinating … when they fall in love with someone, that `someone` can never die. Because they will live through the lives of the characters …
The man does not die when he should, but when he can. Oh, such wise words! We continously make plans. How we’ll create careers, we’ll get married until 30 and we’ll buy a house. And when we get old and be close to death, we’ll have already had a fortune. And grandchildren. But what if you died today? Or tomorrow? Would you be happy with the life you lived? Stop planning. Now is the time to start taking care of your soul. Today your soul is yours, but tomorrow you might have to give it away …
Goodbye, Master …
